Tipărire

Experiența noastră spirituală

Scris de Mariana și Mihai Ghezzo.

 

Mariana si MihaiÎn lumea în care noi astăzi trăim, se petrec schimbări din ce în ce mai mari. Profeţiile toate se împlinesc. Ochii ni se opresc mereu pe cuvintele sf. apostol Petru:

''Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de bajocori care vor trăi după poftele lor'' 2 Petru 3.3.

Aceasta se întâmplă azi în jurul nostru şi este atacat din ce în ce mai mult tot ce este adevarat şi sfânt.

Bineînţeles noi ştim din profeţiile care le avem ca astfel de timpuri vor veni dar, cu toate acestea, pentru noi care deşi cunoaştem adevărul este dureros să vedem ce se întâmplă cu oamenii în mijlocul cărora încă trăim.

Din această cauză dorim să vă împărtăşim minunata noastră experienţă spirituală care ne-a adus în biserica adventistă acum 12 ani.

Ne-am născut şi am crescut într-o biserică tradiţională, la fel ca părinţii şi bunicii noştri. Când eram copii mergeam cu familia la biserică de Paşte sau Crăciun şi poate nici atunci totdeauna. În restul anului, nu se prea obişnuia. Exista o biblie în casă, dar nu îmi aduc aminte să fi fost deschisă vreodată. Familia mea şi familia soţului meu trăiau după cum trăia toată lumea.

Când am împlinit 10 ani mi-am dat seama că în casa noastră se întâmplau lucruri grave care întristau profund sufletul meu de copil. Părinţii mei nu se înţelegeau şi s-au despărţit. Mama s-a înbolnăvit şi mi-am găsit adăpost şi alinare în braţele bunicii.

Apoi nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Fără să-mi spună cineva sau să mă îndrume, am început la vârsta de 11 ani să mă duc singură la biserică. Mai întâi duminica apoi miercuri seara şi vineri.

Mă simţeam bine, aveam un adăpost sigur. Astfel am învăţat să mă rog singură, iar anii au trecut. Când mă uit acum înapoi, îmi dau seama că Domnul de fapt m-a crescut. În primul rând mi-a pus în suflet o ură imensă contra păcatului iar eu împărtăşeam acest lucru bunicii şi cui doreau să stea de vorbă cu mine. Astăzi îmi dau seama că Domnul a fost şi este Tatăl meu cu adevărat. El mi-a ales prieteniile, El mi-a ales meseria, El mi-a condus viaţa permanent.

După ce m-am căsătorit, am descoperit că şi soţul meu a trecut prin probleme asemănătoare.

În 1974 am plecat amândoi definitiv în Germania unde Domnul ne-a copleşit cu dragostea şi bunătatea Lui nemărginită. Acolo am continuat să mergem tot la biserica în care ne născusem. Am început însă amândoi să citim seară de seară din Biblie. Mărturisim cu umilinţă că nu înţelegeam multe lucruri, dar insistam şi ne străduiam.

Destul de des, profitam de vacanţe ca să venim în ţară mai ales că mama încă trăia.

La un moment dat ascultam în bucătărie în timp ce pregăteam masa, un post de radio creştin. Şi deodată cineva a început să prezinte cele 10 porunci. M-a cuprins o emoţie puternică, m-am aşezat pe scaun şi am început să plâng. Simţeam că sufletul meu îşi dorea de mult să le cunoască, căci până atunci nu ne vorbise nimeni despre legile Domnului. Eram ca un pământ însetat după apă.

Postul de radio era ''Vocea Speranţei'' dar noi nu ştiam ce este şi cui aparţine. Am dat telefon imediat, căci am fost invitaţi cei ce ascultăm emisiunea, pentru orice întrebare să sunăm şi am întrebat dacă pastorul care a vorbit ţine undeva în Sabat o predică. Ni s-a cerut nr. de telefon şi în 10 minute am fost chemaţi şi invitaţi amândoi la pastorul Lucian Cristescu care ne-a primit la data fixată acasă în familia dânsului.

A stat cu noi de vorbă 5 ore, timp în care a răspuns întrebărilor noastre, nelămuririlor şi îndoielilor. La plecare l-am întrebat dacă în Germania acolo unde noi locuiam există o biserică adventistă. Ne-a îndrumat la Darmstadt (Marienhöhe) numai 30 Km depărtare de locuinţa noastră.

Şi bineînţeles în primul Sabat am fost acolo. Chiar şi acum când scriu aceste rânduri simt căldura care ne-a încălzit inima când ne-am întâlnit cu grupa românească.

A fost ca şi cum două braţe puternice ne-au cuprins, am simţit dragoste şi căldură şi am fost acolo Sabat de Sabat. S-au facut cu noi studii biblice şi am primit răspuns la întrebările noastre.

Totuşi hotărârea de a trece la biserica adventistă a venit mai târziu şi a reprezentat intervenţia Domnului. Ne puneam o mulţime de probleme. Oare nu greşim că plecăm din biserica părinţilor noştri ? Oare cum va fi în viitor ? În fiecare seară, soţul meu şi cu mine, după citirea Bibliei puneam la rugăciune aceste întrebări Domnului.

Nehotărârea noastră însă a avut nevoie de timp, până într-o seară. Plină de teamă, dar cu sufletul însetat, am întrebat iar: ce să facem Doamne, ce să facem? Şi deodată o voce ne-a vorbit foarte clar:

''A venit momentul să cunoaşteţi adevărul, nu mai este timp. Studiaţi Biblia'' !

Vă daţi seama ce a însemnat pentru noi ! Am rămas fără suflare, eram copleşiţi. M-am uitat la soţul meu,

- Tu ai auzit ? l-am întrebat.

- Nu total, mi-a răspuns.

Atunci ne-am rugat Domnului fierbinte şi stăruitor. ''Doamne dacă tu ne-ai vorbit, Te rugăm să se repete''. Şi acelaşi mesaj a fost repetat 3 seri la rând în timpul rugăciunii. Astfel plini de fericire şi hotărâre, cu o inimă recunoscătoare ne-am botezat.

Dar să nu credeţi că aici s-a terminat totul ! Nu, abia a început. Privind înapoi ne dăm seama ca abia atunci a început educaţia noastră direct la şcoala Domnului. Eram plini de dorinţa de a înţelege şi de a cunoaşte totul, aşa cum vedeam la fraţii noştri născuţi în biserică. Ce fericire, ce binecuvântare mă gândeam, să nu fi cunoscut răul acestei lumi cum l-am cunoscut noi !

Dar Domnul ne învaţa mereu, treceam prin încercări, treceam probe. Greşeam dar El avea răbdare cu noi. În acea perioadă toată biserica, dar în special comunitatea românească se ruga pentru o soră tânără care se îmbolnăvise de leucemie. Se înălţau rugăciuni stăruitoare, iar soţul ei se ruga în lacrimi intens şi cu atâta dragoste cum nu am văzut niciodată un bărbat să se roage astfel. Eu veneam dintr-o familie dezbinată şi ceea ce auzeam şi vedeam aici era răscolitor pentru inima mea. Sora aceea s-a făcut complet sănătoasă şi după doi ani a făcut şi un copilaş, o fetiţă inteligentă şi sănătoasă. Acuma suntem prieteni buni cu familia lor.

Vreau să vă mărturisesc că ne-am simţit total copleşiţi când am început să-l cunoaştem cu adevărat pe Domnul prin citirea şi studierea scripturii. Când am citit prima dată textul din Iona 4 cu 11:

 ''Şi mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite !'' şi în Osea 11 cu 8:

 ''Cum să te dau Efraime ? Cum să te predau Israele ? Cum să-ţi fac ca Admei ? Cum să te fac ca Ţeboimul ? Mi se zbate inima în mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de mine !''

Am rămas încremeniţi ! Cum adică Stăpânul întregului univers ne iubeşte pe noi, nişte păcătoşi care tot mereu greşim ? Cum are atâta milă de noi ? Ne iubeşte, ne iubeşte îmi cântă inima. E Tatăl nostru cu adevărat. Iar revelaţia cea mai puternică a fost atunci când am înţeles în fine cu adevărat sacrificiul suprem facut de Domnul Isus ca să fim salvaţi.

Amândoi nu mai aveam grai. Cum, de ce nu am ştiut până acum ? Paştele în biserica noastră tradiţională însemna în primul rând întâlnirea cu prietenii, masa abundentă şi distracţie. Desigur, în biserică se vorbea de semnificaţia puternică a sărbătorii dar se trecea destul de repede peste ea, iar acasă în familie nici atât.

Dorim fraţii şi surorile noastre să vă spunem că noi suntem nespus de fericiţi de când cunoaştem adevărul în biserica adventistă. Pe măsură ce studiem Biblia, o îndrăgim tot mai mult, căci îl cunoaştem pe Domnul din ce în ce mai bine. Este Tatăl nostru cu o dragoste fară limite, bunătate, înţelepciune şi milă.

Domnul ne vorbeşte şi astăzi, numai noi să dorim să auzim, să ne deschidem inimile ca să înţelegem. Domnul face şi astăzi minuni şi ne arată drumul. Secretul este să avem cu El permanent o legătură strânsă şi puternică. Aveţi griji şi probleme ? Trebuie să luaţi decizii importante pentru viaţă ? Puneţi totul la picioarele Lui cu speranţă şi încredere. El vă va purta poverile, iar voi veţi primi pace şi bucurie indiferent de momentele grele prin care treceţi.

Pentru fiecare dintre noi Domnul a devenit o persoană apropiată şi adorată. El este Tatăl nostru. Astăzi eu şi soţul meu am învăţat să ne ferim cu toată fiinţa noastră de atingerea păcatului ca de o apropiere a şerpilor veninoşi. Acest lucru, nu pentru că avem ambiţia de a primi cununi în cer. Nu ! Ne ferim de păcat pentru că ÎL adorăm, nu vrem să-L supărăm şi dorim să devenim cu adevărat copii Lui şi să aducem în jur numai bucurie.

La sfârşitul acestei mărturii spirituale dorim să vă atragem atenţia cu toată inima asupra unor lucruri pe care noi acuma le considerăm de o importanţă majoră.

Pastraţi-vă  intactă familia ! În aceste timpuri grele care le trăim şi care arată falimentul total al planetei noastre, mai avem doar câteva mici lucruri în existenţa noastră binecuvântate de Domnul, care ne ajută să supravieţuim. Iubiţi-vă familia. Faceţi tot ce puteţi ca să devină şi să rămână ceea ce Domnul a dorit.

Daţi dragoste, înţelegere şi iertare. Femeia este în majoritatea cazurilor, chemată să aducă frumuseţe şi căldură căminului. Într-un cămin cu adevărat creştin unde domneşte Isus, acolo nu există ambiţii, dorinţa de a domina, lipsa de dragoste şi prietenie. Acolo bărbatul este respectat ca stâlpul casei, femeia este iubită şi ascultată. Trăiţi în demnitate.

În ceea ce priveşte copii, educaţia lor devine din ce în ce mai grea în zilele noastre. Aveţi grijă de copiii care v-au fost încredinţaţi şi pentru care veţi răspunde. Ceea ce voi sădiţi în sufletele lor, când sunt încă mici, aceasta va rămâne când vor fi adulţi. Voi dragi fraţi şi surori, le clădiţi viitorul iar răspunderea care o purtaţi este uriaşă. Orice sfat, orice cuvânt şi mai ales orice traumă trăită în casa părintească rămâne întipărită în sufletul şi caracterul lor pentru toată viaţa.

Vă dorim din toată inima multe binecuvântări şi o adevărată viaţă alături de Domnul nostru.

Joomla SEF URLs by Artio