Tipărire

Ce pot sa fac pentru tine?

DE VIRGILIU PEICU ¦ EDITORIAL

Într-o seară, la sfârşitul unei prezentări, am observat că un grup de femei a rămas în urmă, la discuții. La început, am avut impresia că sunt virgiliu peicuimplicate într-unul din departamentele bisericii. După ce am terminat de salutat participanții din acea seară, am fost invitat în mijlocul lor. Una dintre ele m-a abordat: „Frate pastor, noi avem o problemă specială. În urma unor necazuri, am rămas fără soți şi ne luptăm să ne creştem copiii. Am văzut că biserica se ocupă din ce în ce mai serios de îndrumarea familiilor întregi, dar nu se gândeşte nimeni la familiile cu un singur părinte? Există vreo preocupare să fim şi noi sprijinite şi instruite pentru a face tot ce e mai bine pentru copiii noştri? Ce spune Biblia şi pentru noi?”

Recunosc că uneori mă pomenesc în fața unei astfel de surprize. Aveam în fața mea reprezentantele unor familii monoparentale. M-am gândit serios la acest subiect şi, până la sfârşitul seriei de seminare, am găsit în Biblie învățături şi pentru situația nedorită a căminului monoparental. Dincolo de momentul acela, extrapolând situația la nivelul bisericii, cred că ne găsim în fața unui fenomen care ia amploare şi mă tem că nu suntem destul de pregătiți să-l abordăm cu înțelepciune şi competență.

Realitatea ne arată că tot mai mulți adulți îşi cresc singuri copiii, fără a-l avea alături pe partener. Cele mai multe familii monoparentale au ca unic părinte mama. Datele statistice la nivel mondial arată că, din zece părinți singuri, nouă sunt femei. Concepțiile noastre culturale şi religioase spun că familia monoparentală este o anomalie. De aceea, părinții din aceste familii se simt, de obicei, izolați, singuri, diferiți şi nedoriți.

În astfel de familii, relațiile se schimbă sub­stan­țial, cresc responsabilitățile şi apare nevoia de a comunica mai intens cu copiii. Părintele rămas îşi va asuma atât rolul de mamă, cât şi pe cel de tată, va trebui să răspundă nevoilor afective ale copiilor atât în rolul de mamă, cât şi în cel de tată şi va trebui să-i disciplineze pe copii din ambele roluri. Implicarea emoțională va fi mai puternică, cerşind şi oferind afectivitate, pe care n-o poate împărtăşi cu altcineva. În acelaşi timp, va fi suprasolicitat de nevoia de suport material şi afectiv a copiilor.

Acest tip de familie întâmpină, în primul rând, dificultăți de ordin material, apoi disfuncționalități de factură biologică şi deficiențe afective, cauzate de lipsa celuilalt părinte. În această situație, familia apropiată, biserica şi prietenii au un rol extrem de important în limitarea fragilității acestor familii. Părinții singuri au nevoie să fie ajutați să depăşească singurătatea, problemele de sănătate, depresia, dificultățile financiare, problemele legate de viața cotidiană, spaima provocată de faptul că vor fi singuri în fața viitorului incert al copiilor, a problemelor de autoritate, a conflictelor şi a găsirii unui echilibru între viața profesională şi cea familială.

Ca oameni ai lui Dumnezeu, ca biserică a viitorului veşnic, trebuie să dăm atenție acestor cazuri şi să intervenim, sprijinind şi încurajând părintele rămas singur. Fenomenul în creştere al familiilor monoparentale trebuie luat în serios, analizat şi studiat în spirit constructiv şi trebuie accesate mijloace educative pentru limitarea lui.

Pentru părinții singuri, e bine de ştiut că şi Isus a trăit un timp într-un asemenea cămin. De asemenea, îi plăcea să vină des în familia din Betania, unde exista o astfel de situație. Iar pasajul biblic din 2 Împărați 4:1-7 poate fi o sursă de îndrumare şi încurajare pentru femeile care trec prin asemenea situații. „Elisei i-a zis: «Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi, ce ai acasă?» Ea a răspuns: «Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.»”(v. 2).

 

Virgiliu Peicu, redactor-şef la Curierul Adventist.

Joomla SEF URLs by Artio