Tipărire

Franța

FrantaRepublica Franceză este una dintre cele mai vechi și mai importante țări din vestul Europei, fiind a cincea putere economică a lumii, dar și cea mai căutată destinație turistică din toată lumea. Are o populație ce depășește 64 de milioane de locuitori și un teritoriu de 643 801 km2, din care 551 550 km2 reprezintă teritoriul „metropolitan” situat pe continentul european, iar restul, teritorii din alte părți ale lumii.

Se estimează că trei cincimi din populație aparțin Bisericii Romano-Catolice. Așa cum se știe, creștinismul are o tradiție foarte veche aici, Clovis, regele francilor creștinându-se împreună cu supușii săi în noaptea de Crăciun a anului 498. Sosirea unui număr mare de imigranți în ultimii ani a făcut ca Franța să aibă în prezent una dintre cele mai mari comunități musulmane din Europa, peste 5 milioane de credincioși. Pe lângă aceștia, mai sunt aproape 700 000 de mozaici, tot atâția protestanți și un număr semnificativ de atei.

Este posibil ca mesajul adventist să fi fost predicat pe teritoriul Franței de astăzi de către Czechowski, dar efectele acțiunilor lui nu pot fi contabilizate din lipsă de informații. Știm însă cu siguranță că prima revistă oficială a adventiștilor din Europa, publicată imediat după sosirea lui Andrews în Elveția, a fost în limba franceză. Chiar dacă adventismul nu a pătruns aici cu ușurință, în 1901 se va organiza prima biserică adventistă din Paris, iar în 1902, raportul statistic vorbea de 10 biserici organizate și 130 de membri.Paris

În 1922 a fost înființată editura adventistă, iar 25 de ani mai târziu, a fost transmisă prima emisiune radio în limba franceză. Pentru susținerea programelor radio, în 1948, a fost înființată prima școală biblică prin corespondență.

 Azi, în Franța, sunt aproape 14 000 de membri, care se închină în fiecare Sabat în 122 de biserici și 24 de grupe. Numeroasele proiecte misionare organizate pentru grupe specifice vârstei și preocupărilor, acțiunile de binefacere, implicarea activă în situațiile dramatice apărute recent sunt mărturii despre o Biserică Adventistă vie și dornică de a vesti Evanghelia pe limba celor din jurul ei.  

Joomla SEF URLs by Artio