Tipărire

Reflecţii despre muzică şi viaţa creştină

De Mihai Bejinariu


Ce este muzica? Se pare că această întrebare nu are un răspuns care să cuprindă toate înțelesurile culturale sau nenumăratele forme de răspuns emoțional ale oamenilor. Câteodată, muzica mângâie sau face ca, pe fața tristă, să reapară un zâmbet. Alteori capătă nuanțe sfâșietoare care cu greu ar putea fi puse în cuvinte. Muzica dă curaj, încredere, speranță; ea dă aripi sufletului. Puterea muzicii constă în trăirile sau în complexitatea stărilor emoționale ce corespund nenumăratelor experiențe ale vieții. Ea poate să inducă în inimă ceea ce nu trăim în mod direct, ca experiență concretă.


Când muzica nu mai alungă duhurile rele

În demersul actual, ne propunem o abordare a înțelegerii acestei puteri a muzicii în legătură cu anumite repere biblice concrete. Aceste reflecții nu au pretenția epuizării aspectelor legate de interacțiunea muzicii cu experiențele vieții creștine, ci sunt doar o meditație, o încercare de a înțelege poate mai mult rolul, importanța și impactul muzicii asupra inimii, de unde ies izvoarele vieții.

Muzica nu are de-a face numai cu o elită profesionistă, ci forța ei ne cuprinde pe fiecare. Muzica depășește partitura scrisă. Tocmai de aceea, încercarea de a explica ce caracteristici are o muzică nepotrivită față de una ziditoare, făcând apel la sistemul de notație, nu are efectul așteptat. Semnul scris (pe partitură) este doar o convenție, un rezultat al evoluției scriiturii. El face doar o trimitere, de cele mai multe ori destul de vagă, la muzică. Când scriem cuvântul măr, de pildă, nu este mărul în sine, ci el face trimitere la fructul propriu-zis. În același fel, muzica este rezultatul unei interpretări a semnelor scrise în relație cu experiențele celui care cântă. Astfel, muzica ia naștere atunci când este cântată și, de fiecare dată când este reluată, ea apare altfel, în alt timp și legată nemijlocit de idealul gândit de compozitor. De fapt, această căutare a interpretului după adevăr, adică după intenția compozitorului, are ca final concret întâlnirea cu sacrul sau cu demonicul. În aceasta constă puterea muzicii, prin care te apropie de cer sau... Îmi amintesc de un profesor în vârstă de la Conservator, care le spunea mereu studenților: „Cu cât o muzică este mai bine interpretată, mai aproape de adevărul intenționat de compozitor, cu atât ea arată mai clar cui slujește.


Izvoarele muzicii

Muzica este un dar venit din altă lume; ea nu ne aparține în mod egoist, ci doar ne putem împărtăși cu ea spre o amplificare a experiențelor vieții. Știind că Diavolul a fost dirijor în cer și că el ştie cum să folosească muzica, avem nevoie de linii clare care să despartă ceea ce este rău de ceea ce este bine. Dacă astăzi asistăm la o confuzie atât de amplă cu privire la muzică, este pentru că oamenii, prin natura lor, tind să apere ce le place și, în cel mai bun caz, să accepte că muzica pe care o ascultă sau o cântă este undeva într-o zonă de gri și că nu există un traseu foarte clar cu privire la aceasta.

O imagine foarte cunoscută legată de muzică este aceea a lui David, cântându-i regelui Saul când acesta era posedat de du­hul rău. Ca rezultat, duhul pleca de la el. Dacă în urmă cu mii de ani acest lucru era concret, astăzi se pare că mai mult ca oricând avem o muzică ce nu mai determină demonii să plece. Argumentul principal constă în roadele pe care le aduc anumite muzici în viața celor care le cântă sau le ascultă. Acest fel de muzică a invadat totul: biserici, magazine, mașini, familii etc. Nu în ultimul rând, aceasta a invadat viețile copiilor noștri, pe care îi vedem posedați de duhurile unei muzici care nu mai are nimic în comun cu bunul-simț, cu eleganța, cu modestia și sin­ce­ri­tatea unei inimi predate lui Dumnezeu. Aceasta se vede în violența și agresivitatea limbajului, în felul cum se îmbracă și cum arată un tânăr sau o tânără. Deși a crescut și a învățat principii creștine, este furat și învățat de un străin, prin muzica pe care o ascultă la căști, retras într-un colț, cu chipul posedat și privirea pierdută.

După roadele lor îi veți cunoaște! Așa ne-a învățat Mântuitorul să ne ferim de ce este rău și să cercetăm ce pare a fi bun. Este atât de clar și de convingător acest criteriu de selectare a valorilor, încât oricine îl poate înțelege și poate argumenta obiectiv o linie de demarcație. Pri­vind la felul cum arată, la felul cum se poartă, la îmbrăcămintea compozitorului sau a inter­pre­­tului, putem cu ușurință să regăsim aceleași valori și în viața ascultătorilor.

Societatea contemporană, bazată în mare măsură pe consum, a transformat muzica într-o marfă, un bun din care industria muzicală scoate foarte mulți bani. Iar atunci când nu este vândută, muzica reprezintă un mijloc excelent de manipulare. Consecințele imediate sunt ace­lea că muzica actuală ne fură copiii și, de multe ori, în spatele termenului creștin, ea dă o falsă impresie de închinare. Ne vom referi în continuare la aceste două consecințe.


Cine îi formează cu adevărat pe copiii noştri?

Această întrebare implică o cercetare și o conștientizare a faptului că asistăm astăzi la un val de muzici încărcate de violență, de frivolitate, de misticism, fără precedent. Interpreții acestor muzici aduc în mințile tinerilor toate aceste roade. Cum este posibil acest lucru? Muzica are o putere care o întrece pe cea a cuvântului sau chiar a imaginii. Ea se naște ca re­zul­tat al trăirilor compo­zitorului și interpretului, sub forma unui mesaj care are același răspuns afectiv din partea ascultătorului. Mu­zica te face să simți ceea ce în mod concret nu faci. Ea trezește cele mai profunde stări sufletești, asociate unor experiențe de viață pe care nu le realizăm în mod real.

Muzica actuală îi vizează în mod spe­cial pe adolescenți și pe tineri. Toate valorile și tot ce au zidit părinții într-o viață poate fi dat la o parte din mintea unui tânăr prin muzică. Muzica contemporană, aparent ino­fensivă, a schimbat cu totul valorile unei societăți. Sigur că oamenii au nevoie să cânte și o muzică laică, nu numai sacră, ca de exemplu: despre natură, pentru mamă, de dragoste etc., însă această muzică este curată numai dacă tinde către sacru, chiar și atunci când este laică. Criteriul de demarcație trebuie să fie întotdeauna cel pe care ni l-a dat Mântuitorul: după roadele lor...


Ascultare versus cântare

O altă mutație care s-a produs la un nivel fără precedent este legată de ascultarea muzicii, chiar a muzicii bune, în detrimentul cântării concrete. Este mult mai la îndemână să asculți decât să cânți. Dar în felul acesta, ne lipsim de nenumărate binecuvântări care ar putea veni în urma cântării nemijlocite la altarele familiale și în biserică și care astfel ar fi putut să zidească relații, să aducă pacea în familiile noastre și să formeze deprinderi și trăsături nobile de ca­racter.

Domnul nostru ne-a învățat că este mai bine să dai decât să primești și acest principiu se aplică foarte bine și la muzică. Bis orat qui cantat, spunea Augustin, adică atunci când cineva cântă, se roagă de două ori: o dată pentru el însuși și apoi pentru cel care îl ascultă. De fapt, cântarea are de-a face cu o atitudine care exprimă clar implicarea, aderarea, devotamentul la valorile în care crezi și cu care te identifici. Un act muzical autentic apare atunci când cânți în mod concret, înregistrarea fiind de fapt un fel de conservă muzicală. Așezarea pe drumul binecuvântărilor pe care le poate aduce muzica se realizează printr-un lucru atât de simplu și la îndemână, adică prin cântare (și în special cântatul cu în­treaga comunitate).


Muzica educă

Un ultim aspect pe care îl propunem se referă la potențialul formativ și educativ al muzicii. Scopul principal al muzicii, atât în familie, cât și în biserică, ar trebui să fie legat de educarea și formarea valorilor morale și al principiilor creștine în viețile copiilor noștri. Ținta oricăror activități muzicale trebuie să fie legată nu de performanță ori competiție, ci de ceea ce poate aduce muzica. Muzica poate aduce unitatea relațiilor, bucuria părtășiei sau pacea închinării dintr-o inimă curată și sinceră.

Este foarte bine să susținem copiii în studiul unui instrument muzical sau în cultivarea ca­li­tă­ților vocale, fără să ne îngrijorăm dacă într-a­de­văr copilul are sau nu un talent muzical spe­cial. Așa cum nu ne întrebăm dacă au vreun talent la matematică sau la alte materii pentru care copiii se pregătesc suplimentar, tot la fel ar trebui să încurajăm studiul muzical al copiilor. Beneficiile acestuia se vor concretiza în capacitatea de con­centrare mai mare, o inteligență mai ascuțită și multe alte avantaje, dintre care de departe se remarcă valorile moral-afective cu care copilul este format.

Prin muzică, Dumnezeu poate chema o ge­nerație întreagă de tineri la slujire și poate uni, dacă Îi dăm voie, copiii alături de părinți și fa­milie în biserică.


Muzica în cadrul serviciilor religioase

Aminteam mai sus că una dintre consecin­țele muzicii contemporane constă în înlocuirea valorilor pe care le-am zidit în copiii noștri. O altă consecință care se ascunde în spatele ter­menului de creștin este că dă o falsă impresie de închinare. Muzica poate masca și exprima codificat, prin însăși natura ei temporală și abstractă, stări și reacții afective asociate unor experiențe concrete pe care, dacă le-am con­știentiza, am rămâne uimiți de cât de departe ne pot duce. Ea poate masca violența, desfrâul, pasiuni și patimi sub numele de creștin, sub o aparentă autenticitate a trăirilor și a simțirii muzicii în închinare.

Deși cuvintele pot vorbi despre Dumnezeu, de fapt, o muzică poate fi un act frivol sau imo­ral, cu apeluri la trăiri și stări asociate altor experiențe ale vieții și care nu au nimic în comun cu închinarea. Față de o astfel de muzică, numită sfântă, adeseori oamenii au cele mai puternice reacții de apărare, considerând ca principal (poate și unic) argument în favoarea ei – ceea ce o demaschează – trăirea celui care o cântă. Tocmai aceasta este înșelăciunea cea mai perfidă pe care a adus-o aproape toată muzica creștină contemporană, aceea că, în numele trăirii au­tentice, în numele închinării prin muzică și a câștigării de suflete, o muzică din divertisment poate fi adusă în biserică însoțită de cuvinte creștine. De fapt, cuvintele nu au cum să mai ajungă la inima celui asaltat de patimile și de intensitatea trăirilor muzicii.

Atât de mult am pierdut din tot ce a câștigat Reforma! Simplitatea și cântarea corală sau cu comunitatea este înlocuită în exces de către so­liști și formații muzicale. Cântarea în limbile naționale este înlocuită astăzi de cei care vor cu orice preț să fie diferiți cu cântece în alte limbi. Utilizarea în exces a proiectării imnurilor ne aduce, de fapt, un mare deserviciu, căci nu mai memorăm psalmii și cântările cu care odinioară mar­­tirii arși pe rug își încheiau ultimele clipe din viață. Asceza trăirilor și greutatea cu care era învestit cuvântul cântat al coralelor pro­testante sunt înlocuite astăzi de un teatru al schi­monosirilor și al exaltării personale care trece drept închinare adevărată, din inimă... Pentru că place și au amploare de masă, aceste tendin­țe atât de evidente sunt argumentate cultural sau cu o contrareacție ce acuză ca fiind reci și for­maliste cântările tradiționale.

Muzica este, poate, cel mai fin barometru al evoluției unei societăți sau a unei biserici față de valorile pe care le afirmă. De ce nu mai cântă copiii și tinerii noștri? De ce asistăm la tendințe muzicale actuale care nu au nimic în comun cu închinarea? De ce ne aflăm într-o criză atât de mare de coruri, deși avem atâția muzicieni profesioniști? Poate că este timpul pentru o reevaluare a muzicii din biserici și o reconsiderare a oportunității pe care o avem de a cânta ca rugăciune, ca mijloc de formare și, nu în ultimul rând, ca atitudine de primire a unui dar venit din altă lume.


Mihai Bejinariu are un doctorat în muzică, este profesor la Liceul Teologic Adventist Ștefan Demetrescu” și asistent universitar la Universitatea de Muzică din București.

Joomla SEF URLs by Artio