Tipărire

Conflictele interpersonale şi tratarea lor

De Bogdan Platon


Era odată o biserică din care sigur ți-ar fi plă­cut să faci parte. Amintirea ei caldă, izvorâtă din tabloul Scripturii, încă ne stimulează interesul, gândindu-ne cum era acolo unde toți, „cu bucurie și curăție de inimă (…), lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod” (Faptele 2:46,47). Ce atmosferă! Erau și probleme? Da, însă acestea nu se vedeau în prim-plan și nu erau definitorii. Cum au făcut ei, astfel încât să nu se vadă pro­­­bleme, ci predicare curată, slujire, armonie fră­­­țească, rezultate misionare, „Isus Hristos, și… El răstig­nit” (1 Corinteni 2:2)? Care era cheia relației dintre ei?

De ce astăzi sunt unele biserici în care ceea ce se vede în primul rând sunt conflicte, membri neiertători, relații erodate? Poate nu faci parte din­tr-una din ele, dar poate ai auzit de unele situații și te-ai îngrijorat sau poate chiar ai fost sau ești afectat de asemenea probleme. Aceste conflicte iscate uneori chiar între lideri ai bisericii locale pot rezista ani de zile nerezolvate și fiecare „are dreptate”, acumulându-se oboseală spirituală, fi­zică, psihică, emoțională. Descurajarea ia locul implicării, talanții sunt îngropați, zvonurile zboa­­ră, misiunea este o comoară înfundată în adân­curile resentimentelor. Uneori sunt impli­cați oameni cu influență, ambițioși, care nu ce­dează orice ar fi, ci vor să aducă la îndeplinire cu deplină convingere planul lor omenesc. Cum pot fi combătute aceste situații greu de rezolvat?

Trebuie să luăm în calcul și câteva premise încurajatoare:

1. Nu doar cei credincioși luptă de partea binelui, ci și Duhul Sfânt, care mijlocește „cu suspine negrăite”.

2. Biblia afirmă că suferința celor credincioși nu va rămâne veșnic nealinată (Apocalipsa 6:10).

3. Conflictele pot avea şi un rol benefic, chiar dacă nu sunt dorite nici de Dumnezeu, nici de oameni. Ele îi scot în evidență pe „cei găsiți buni” (1 Corinteni 11:19), pe cei care nu se cear­tă încălcând legile dragostei creștine, ci își păs­trează integritatea.

Sinceritatea Bibliei cu privire la conflicte

Deși am amintit exemplul frumos al primei biserici, găsim în Biblie și situații jenante, de conflict în cadrul bisericii. Dumnezeu nu ascunde gunoiul sub preș. În biserica din Corint erau situații care afectau grav imaginea comunității. Apostolul Pavel intervine și schițează, în primele 6 capitole din prima Epistolă către corinteni, unele repere utile1.

În Biblie citim despre tensiunile relaționale dintre cei credincioși, dar şi despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de acestea și tot aici găsim remedii practice. Este bine să ne însușim învă­ţăturile biblice, ca să putem fi echilibraţi şi să ştim ce este de spus, cât este de spus și cum poate fi abordat un conflict.

William Barclay detaliază semnificația unor termeni grecești2 din Noul Testament, folosiți cu privire la conflicte interpersonale.

Akatharsis înseamnă gândire întinată, ne­cu­răţie, impurităţile ce se strâng în jurul unei răni, stare în care cineva nu se poate apropia de Dumnezeu, opusul unei inimi curate.

Echtra înseamnă duşmănie. Platon numeşte dușmănia dintre grec și barbar „un război care nu cunoaşte sfârşit”. Pavel scrie: „El este pacea noastră…, (deoarece) prin cruce… a nimicit vrăjmășia (echtra)” (Efeseni 2:14,16). Opus lui agape (iubire fără resentimentele lui Cain), echtra este o atitudine a minţii și a inimii care ridică bariere și scoate sabia.

Eris înseamnă conflict, rezultatul produs de echtra. În Noul Testament, eris se referă în­tot­dea­una la ceva negativ. Se regăseşte în biserica din Corint (1 Corinteni 1:11; 3:3). Eris (conflic­tul) „devine o caracteristică a bisericii atunci când conducătorii și membrii bisericii se gân­desc mai mult la oameni, la petreceri, la lozinci și la problemele personale decât se gândesc la Isus Hristos”3. Dacă Hristos este Domn în biserică, conflictul (eris) nu se poate strecura acolo.

Zelos semnifică rivalitate şi concurenţă, care duc la distrugerea relaţiei și a fericirii personale, invidie care aruncă priviri ranchiunoase.

Phthonos înseamnă invidie, pizmă. Invidia care duce la acte pline de ostilitate.

Thumos înseamnă nervozitate, explozie vio­lentă, izbucnire de furie, irascibilitate, patimă rea. În sens pozitiv, poate însemna și indignare în faţa nedreptăţii, însă, bineînțeles, contează mo­tivaţia.

Eritheia reprezintă o ambiţie egoistă, intrigă, luptă.

Dichostasia înseamnă disensiune, răzvrătire, spirit de partidă.

Hairesis se referă la facţiuni, certuri de par­tide. De aici provine cuvântul „erezie”, ceea ce du­ce la fragmentarea bisericii.

Skandalon înseamnă piatră de poticnire, oca­ră, capcană verbală, cursă. De aici avem terme­nul „scandal”.

Toți termenii dezvăluie înclinații şi atitudini ascunse în inima celor predispuși spre conflict.


Tratarea firească a unui conflict

Există diferite moduri în care o persoană privește un conflict. Viziunea cu privire la relație este uneori ajustată pentru a oferi confort. Ex­primări autoliniştitoare ca: „Eu, personal, nu am nimic cu el (subînțeles: nici nu îl iubesc, nici nu îl urăsc, îmi este indiferent!), el mi-a greşit, să îşi ceară iertare, el mi-a greşit mai mult!” pot fi auzite din partea celui implicat.

Exprimări menite să arate imposibilitatea îm­păcării: „Acest om este imposibil, nu se va schimba niciodată, nici Dumnezeu nu are ce să-i facă.” Acestea denotă lipsa credinței în efi­ciența pocăinței. Uneori se încearcă punerea celuilalt într-o lumină negativă, și a propriei per­soane, într-o lumină pozitivă, expunând re­guli personale care arată statutul etic înalt al celui care povestește. E ca în ilustrația în care un împărat trebuia să rezolve o dispută și, după ce-l ascultă pe primul, afirmă că problema e clară. După ce îl ascultă pe al doilea, își dă seama că nu mai știe cum să o rezolve.

Principala dificultate se datorează neglijării faptului că orice conflict minor face parte din marele conflict dintre Dumnezeu și Satana. Con­flictul împotriva Creatorului a început din cauza mândriei, orgoliului și egoismului lui Lucifer. Adevăratele cauze și soluții pot fi înțelese dacă se renunță la atitudinea „eu să fiu mai sus” (Isaia 14:13,14).

O persoană care nu înțelege spiritul Evan­gheliei, al dragostei creștine ce urmăreşte câști­garea celui pierdut, poate aborda o rezolvare fi­rească, chiar în interiorul bisericii. Astfel apare discreditarea în locul rugăciunii pentru celălalt, bârfirea în loc de o discuţie onestă și liniştită, lipsa de curaj în a trata problema în mod discret și confidențial, autoîndreptăţirea în loc de umilinţă. Cromwell, adresându-se in­transigenţilor scoţieni, spunea: „Vă implor, pen­­tru îndurarea lui Hristos, gândiţi-vă că s-ar putea să nu aveţi dreptate!”


Repere în cazul unui conflict

Fii încrezător! Putem fi în echipa lui Iov, care, deși suferă, privește spre ziua când toată durerea va fi alinată privind chipul Răscumpărătorului său. (Iov 19:22-28).

Fă-ți partea ta! Dumnezeu te ajută dacă Îi ceri să îți lumineze mintea pentru a ști cum să procedezi (Iacov 1:5). Repară gardul acolo unde s-a stricat. Renunțarea la ambiții nenecesare, umilința de a accepta că e posibil să fi greșit, deși pe moment nu înțelegi unde, disponibilitatea de a întinde o mână pentru împăcare, deși cealaltă parte nu arată aceeași intenție, acceptarea unor sugestii înțelepte din partea unei persoane de încredere, care vede conflictul din exterior.

Acționează cât flacăra e mică! Nu lăsa să trea­că timp îndelungat pentru a lua inițiativa în rezolvarea unui conflict. De la un „foc mic” se aprinde o „pădure mare” (Iacov 3:5). Chiar dacă Dumnezeu lucrează uneori în timp, timpul, în sine, nu rezolvă lucrurile.

Fii principial! Nu dori re­zolvarea conflictului cu orice preț. După ce ți-ai făcut par­tea, este nevoie de răbdare, iar unele conflicte vor fi re­zolvate doar la judecata fi­nală. Important este să ai conștiința și inima curate înaintea lui Dum­nezeu, printr-o cercetare de sine atentă și plină de umi­lință. Cei care vor să câștige cu orice chip apelează la bârfă (Lev. 19:16), la presiuni, la vi­clenie, minciuni, intrigă. „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile 3:26; Psalmii 5:3).

Folosește căile pe care Dumnezeu le recomandă! Calea cea mai sigură este cea din Matei 18:15-17. „Nu tolera păcatul la fratele tău, dar nu-l face public (…). Nu îngădui ca resentimentul să degenereze în răutate. Nu îngădui ca rana să se învenineze și să spargă, dând afară cuvinte otrăvite (…). Oricare ar fi ofensa, aceasta nu schimbă planul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru împăcarea neînțelegerilor și a vătămărilor personale”4.

Fii bun cu păcătosul, dar ferm cu păcatul! Păcătuim când considerăm că e mai bine să nu spunem cuiva că a greșit pentru a nu-l supăra (permisivism). În Ezechiel 33:7-9 se spune că ni se va cere socoteală de sângele unei persoane pe care trebuia să o avertizăm cu privire la păcatul ei (e vorba de păcat, nu impresii sau bănuieli!). Deci indignarea trebuie să se manifeste împo­triva păcatului, nu a celui greșit (Efeseni 4:26).

Soluția este pocăința! Ideal este ca cei care au neînțelegeri să discute pașnic, cu răbdare, și să se roage împreună pentru găsirea unei soluții acceptate de Dumnezeu (Ioel 2:12).

Învață de la Isus! El S-a confruntat cu ten­siuni. Cum a reacționat? Totuși exemplul Său trebuie judecat în funcție de statutul pe care Îl avea, altfel, putem striga: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici!” acolo unde nu ne-a che­mat Dumnezeu să facem acest lucru. Este impre­sio­nant felul cum se îmbină la El răbdarea și inițiativa, tăcerea cu strigătul, îngăduința cu fer­mitatea, modestia cu puterea. El a tratat totul ca făcând parte din marele conflict cosmic pe care îl cunoștea perfect, lovind la rădăcina răului – Satana. El vedea în oameni victime ale păcatului și căuta să-i câștige (Matei 18:15 u.p.).


Implicarea bisericii

După ce s-au parcurs primii pași din Matei 18:15,16 – discuția personală și cea asistată de martori –, dacă nu s-a rezolvat conflictul, biserica trebuie să-și asume responsabilitatea, implicându-se pentru soluționare. Biserica „este unealta lui Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și disciplinei în poporul Său. (…) Biserica are răspunderea să excludă din rândurile ei pe cei nevrednici care, prin purtarea lor necreștinească, aduc dezonoare adevărului”5.

Chiar dacă în mentalitatea contemporană disciplina este înlocuită de permisivism, în ce pri­vește standardele bisericii, Dumnezeu dorește să ne asumăm răspunderea, pentru ca princi­piile fundamentale ale Evangheliei să fie sus­ținute.


Concluzie

În istoria reformatorilor au existat tensiuni între frații Wesley și Whitehead, însă, „pentru că învățaseră blândețea în școala lui Hristos, iertarea și iubirea reciprocă i-au împăcat. Nu aveau timp de pierdut în certuri atunci când rătăcirea și nelegiuirea se vedeau pretutindeni, iar păcătoșii mergeau spre pierzare”6. După ce apostolii au stat în camera de sus, Hristos și Evanghelia le-au devenit atât de dragi, încât considerau că nu se merita să-şi investească ener­­gia în certuri cu privire la lucruri trecătoare. Cei cu ambiții personale au devenit predicatorii împăcării cu Dumnezeu.

Satana ştie că, dacă ne ţine ancoraţi într-o gândire pătimaşă, neiertătoare, nu vom pleca să pregătim calea pentru revenirea lui Mesia și vrea ca acest eveniment să fie întârziat cât se poate. Tensiuni nerezolvate pot epuiza pe plan spiritual suflete sau o biserică chemată să facă astăzi lucrarea lui Ioan Botezătorul. n

 

 

 

1 Versetele care arată că apostolul tratează certurile din biserică sunt: 1 Corinteni 1:10-13; 3:1-5; 5:1; 6:1-7.

2 William Barclay, Analiza semantică a unor termeni din Noul Testament, Illinois, U.S.A, Societatea Misionară Română, p. 33-64, 230.

3 Ibidem, p. 48.

4 Ellen White, Mărturii pentru comunitate, vol. 7, Bu­cu­rești, Editura Viață și Sănătate, 1996, p. 259.

5 Ibidem, p. 262.

6 Ellen White, Tragedia veacurilor, București, Editura Viață și Sănătate, 2002, p. 225.


Bogdan Platon este pastor în districtul Dumbrăveni, Vrancea.

Joomla SEF URLs by Artio