Tipărire

„Aveţi un ceas, vă rog?”

 Marius Munteanu ¦ Bilanț 2014

 

Mesajul preşedintelui Uniunii de Conferinţe cu ocazia Comitetului de Bilanţ, desfăşurat în perioada 17–19 aprilie 2015

A trecut deja un an. Nimeni nu ne mai întreabă acum dacă ne-am acomodat sau dacă mai căutăm încă drumul. De fapt, nici nu ar trebui să vorbimceas de acomodare. Este o invitaţie onorantă din partea Creatorului la o slujire pentru care El a pregătit deja totul: colegi de echipă, resurse, daruri duhovniceşti, frăţietatea ca o familie mai mare.

Apăsătoare este responsabilitatea, nu munca. Să plecăm de la aproape fiecare întâlnire cu liste de aşteptări din partea credincioşilor, pe lângă ceea ce ne descoperă Dumnezeu personal, este o perpetuă provocare. Confraţii sunt îndreptăţiţi să aștepte de la noi orientare, hrană, consiliere şi un bun exemplu. În fie­care Sabat, dar şi mai des, ei ne întreabă, cu vădită îngrijorare: „Cât mai este «ceasul»?”

Noi avem datoria de a oferi un răspuns cât mai exact acestei tulburătoare întrebări. Oamenii vor să ştie cât de aproape este Împărăţia. La fiecare enunţ interogativ al fraţilor de credinţă, nu este suficient să răspundem cu ce am mai făcut noi între timp, să începem să amintim proiecte, campanii, investiţii, construcţii, seminare, instruiri, educaţie continuă, renovări, schimbări de personal, mutări, audienţe, vizite de Sabat, comitete etc.

Toate acestea s-au întâmplat, prin străduinţa departamentelor Uniunii şi prin contribuţia beneficiarilor. Merită să trecem în revistă întâmplările fericite şi de rezonanţă ale anului 2014 doar în măsura în care avem certitudinea că acestea au fost inspirate de El, şi nu create de noi pentru mai ştim noi ce scop firesc. Putem aloca minute şi ore pentru rapoartele de activitate doar dacă suntem siguri că Duhul a trecut printre ele şi le-a vizat favorabil, în prealabil. Ne putem îngădui să aducem şi fotografii de la activităţi, dacă păstrăm întotdeauna un loc liber în centrul grupului pentru Cel care a murit pentru ca noi să raportăm astăzi activităţi. Chiar şi credincioşii vor fi interesaţi să urmărească această desfăşurare impresionantă de armate ale administraţiei şi departamentelor, dacă vor simţi că inima ne este curată şi motivaţiile nobile. Putem şi publica aceste rapoarte, dacă ele au puterea să transmită convingător unei lumi dezorientate cât este ora exactă a istoriei.

Cred că am ascultat zeci de predici din Isaia 21:11: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?”. Dar nicicând până acum un an de zile, nu mă vedeam atât de responsabil să dau un răspuns precis, optimist, biblic şi actual acestei întrebări. Astăzi, răspunsul nostru trebuie să fie mai convingător decât cel al străjerului: „Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi.” Nu este suficient că a mai trecut un an, că avem câteva rapoarte de dat şi apoi ne vedem la toamnă pentru buget, la primăvară pentru bilanţ etc.

„Dacă nu înţelegem însemnătatea clipelor care se scurg repede în veşnicie şi nu ne pregătim pentru a sta în ziua cea mare a lui Dumnezeu, vom fi ispravnici necredincioşi. Străjerul trebuie să cunoască ora din noapte. Totul e îmbrăcat acum cu o solemnitate de care trebuie să-şi dea seama toţi cei care cred adevărul pentru timpul de faţă. Ei trebuie să lucreze în vederea zilei lui Dumnezeu…

Timpul nostru este preţios. Nu avem decât puţine, foarte puţine zile de probă, în care să ne pregătim pentru viaţa viitoare, nepieritoare. Noi nu avem timp de pierdut în mişcări la voia întâmplării.” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 407)

Ştiu oamenii cât este „ora”, privind la noi? La noi, conducătorii. Am putea să le spunem, fără să ne bată inima de teama unui test poligraf, să ne urmeze exemplul? Ar ajunge sănătoşi la minte şi nevătămaţi într-o direcţie bună sau eventual până la următorul comitet sau proxima adunare electivă, dacă ne-ar urmări paşii? Toate ceasurile măsoară trecerea timpului. Dar există un ceas interior, când omul însuşi trebuie să devină ora exactă.

„Nu teologii şcoliţi au înţeles acest adevăr şi nu ei s-au angajat în vestirea lui. Dacă aceştia ar fi fost nişte veghetori credincioşi, cercetând cu stăruinţă şi cu rugăciune Scripturile, ar fi cunoscut timpul din noapte, profeţiile le-ar fi descoperit evenimentele gata să aibă loc. Dar ei n-au ocupat această poziţie şi solia a fost dată altor bărbaţi mai umili. Aceia care întorc spatele luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o sau care neglijează să o caute atunci când ea este la îndemâna lor sunt lăsaţi în întuneric.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 312, ed. electronică) 

Într-o recentă conferinţă din Qatar, musulmanii au solicitat omenirii să îşi potrivească ceasurile după Mecca. Să avem, prin urmare, „ora de la Mecca”, în loc de GMT, considerându-se că oraşul din Arabia Saudită este adevăratul centru al Pământului. Un geolog musulman a dat şi argumentul ştiinţific, afirmând că Mecca se aliniază perfect cu nordul magnetic. Este atât de alunecoasă ispita să gândim despre noi că „dăm tonul”, că vine Uniunea şi Conferinţa să fixeze ceasurile. Nu! Ceasurile se creează şi se reglează mult mai sus de noi şi nu fac referire la Diviziune sau la Conferinţa Generală. Am în vedere pe Cel care ne-a adus la fiinţă şi ne-a mandatat să spunem unei lumi disperate că există speranţă.

Ceasul istoriei nu se reglează la Greenwich, Mecca, Băneasa sau Conferinţe. „Suntem nişte robi netrebnici”, dar foarte datori să muncim până la epuizare pentru instruirea, sănătatea, creşterea, înfrumuseţarea, însufleţirea, educarea şi libertatea altora.

Charles Spurgeon trecea printr-un sat cu unul dintre discipolii săi şi, când a văzut că ceasul bisericii este dereglat, i-a spus ucenicului: „Vezi? Dacă ceasul tău întârzie, întârzii şi tu. Dar dacă ceasul bisericii întârzie, întârzie tot satul.”

„Îmi las jos pana de scris şi îmi înalţ sufletul în rugăciune, ca Domnul să sufle asupra poporului Său căzut, care este asemenea unor oase uscate, şi să-l aducă la viaţă. Sfârşitul este aproape şi vine peste noi, strecurându-se aşa de neobservat, aşa de imperceptibil, de tăcut, asemenea paşilor neauziţi ai hoţului din noapte, pentru a-i surprinde pe cei care dorm nepregătiţi şi fără pază. Fie ca Domnul să îngăduie ca Duhul Său Sfânt să fie adus în inima noastră, care acum este cuprinsă de comoditate, ca să nu mai dormim, aşa cum fac ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” (The General Conference Bulletin, 1893, pp. 132, 133).

 

Marius Munteanu este preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România.

Joomla SEF URLs by Artio